Noi (şi Barack Obama)

Barack Obama va deveni azi preşedinte, un eveniment fără îndoială istoric, după cum nu obosesc să ne reamintească practic toate sursele de informaţie care contează. Nu voi spune însă mare lucru despre el aici. Ceea ce mă interesează este ce aflăm în aceste momente despre noi, ceilalţi.

O imagine caracteristică acestor zile este cea a lui Tom Hanks plângând în timpul unui discurs al lui Obama. Hanks nu este nici negru, nici victimă. Dimpotrivă, este unul dintre albii de succes ai Americii. Emoţia lui are alte surse, la fel ca trăirile a nenumăraţi albi americani care au votat cu Obama, şi ale şi mai multor non-americani care s-au alăturat entuziasmului mondial. Toţi aceşti oameni au arătat o dorinţă autentică de dreptate, şi au văzut în alegerea lui Obama un mod simbolic de a repara o nedreptate istorică care are urmări şi acum. Bineînţeles, personalitatea lui a fost esenţială – Obama a meritat să câştige – întâi în faţa lui Hillary Clinton, apoi în faţa lui McCain.  Dar sursa profundă a entuziasmului popular a fost dorinţa oamenilor de a fi, oricât de naiv ar suna, buni.

Optimismul acestei observaţii simple trebuie temperat de priveliştea vieţii cotidiene. Cred că nimic nu arată cât de adânci sunt sursele răului – poate chiar fundamentale naturii umane – decât constatarea că dorinţa sinceră  de bine a majorităţii indivizilor are rezultate relativ modeste în lumea reală.

Cât despre România, regăsim iarăşi ceea ce ştiam deja. Bucuria simplă de a fi martor al unui eveniment de o asemenea importanţă (independent de ceea ce va face sau nu va face Obama) este de multe ori înlocuită de remarci acre aruncate pe un ton atoateştiutor. Se pare că la noi bunătatea e demult răsuflată.

Explore posts in the same categories: Politica, Societate

Tags: Barack, Barack Obama, Obama

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.