Şcoala românească este cea mai bună din lume

În ultimele zile am fost bombardaţi cu obişnuitele critici la adresa sistemului de învăţământ. Clădirile vechi şi nereparate şi salariile mici ale profesorilor sunt cele mai noi ştiri răsuflate. Ei bine, în ciuda consensului social că lucrurile merg rău, eu cred că şcoala românească este probabil cea mai bună din lume, şi am argumente pentru aceasta.

Misiunea fundamentală a şcolii este să pregătească copiii pentru viaţă, transmiţându-le valorile sociale fundamentale şi deprinderile care le vor asigura succesul. Şcoala românească o face foarte bine. Iată mai jos trei dintre cele mai importante argumente în favoarea sa:

În primul rând, copiii învaţă să gândească şi să se comporte în funcţie de obiective, o abilitate socială esenţială într-o lume complexă ca a noastră. Viaţa este plină de ocazii în care poţi pierde din vedere esenţialul. Şcoala fabrică astfel de orizonturi false, cum sunt cunoştinţele predate sau culegerile de probleme, ca un bun exerciţiu pentru ce va urma în viaţa fiecărui copil. Şi tot şcoala, de la clasa I până la doctorat, îl ajută pe fiecare tânăr să depăşească aceste obstacole prin metode a căror eficienţă a fost dovedită de-a lungul anilor -  încurajându-l să copieze la examene, de exemplu, sau acceptându-i plagiatul. Este adevărat, ca peste tot în lume, sunt şi copii care eşuează, care nu înţeleg că ceea ce contează în viaţa adultă sunt hârtiile oficiale pe care le obţin, precum diplomele sau licenţele. Ei se pierd învăţând, iar viitorul lor în ţară nu va fi grozav. Dar nici un sistem nu este perfect, şi important este că marea majoritate a elevilor vor deveni adulţi adaptabili, cu acea încredere puternică în sine pe care numai ignoranţa solidă o poate da.

În al doilea rând, copiii învaţă valoarea fundamentală a banilor. Ei pot observa cu atenţie efectele lipsei mijloacelor băneşti asupra unui eşantion bogat de adulţi. Singura limitare este dată de preponderenţa în acest eşantion a persoanelor de sex feminin. Un program guvernamental prin care să fie crescut numărul de profesori de sex masculin ar fi necesar, chiar dacă nu este urgent. Aş sugera ca făptuitorii de infracţiuni mărunte (în marea lor majoritate bărbaţi) să fie încurajaţi să se îndrepte către o carieră didactică, ca alternativă la pedeapsa cu închisoarea. Odată cu echilibrarea componenţei de gen, ei vor aduce un suflu nou procesului de învăţământ, preferinţele muzicale comune încurajând un dialog autentic profesor-elev.

În al treilea rând, copiii învaţă cum să relaţioneze corect cu autoritatea publică. Ei au ocazia să urmărească interacţiunile părinţilor lor cu cadrele didactice, şi pot exersa ulterior propriile lor strategii. Ei pot deprinde atitudinile tradiţionale eficiente care ne-au purtat peste milenii, asigurând dăinuirea noastră ca popor. Nu există reguli, ci doar putere personală. Nu te împotriveşti celui puternic, îi faci pe plac ca să te foloseşti de el. Marea majoritate a oamenilor sunt corupţi sau coruptibili; restul sunt, mai mult ca sigur, nişte anormali inutili.

Şcoala românească are, bineînţeles, nenumărate alte calităţi. Sper ca modesta introducere pe care am făcut-o să încurajeze o cercetare mai profundă a chestiunii, urmată de promovarea noului model didactic românesc la nivel internaţional, aşa cum o merită. Să le urăm succes tuturor în noul an şcolar!


Explore posts in the same categories: Politica, Societate

Tags: , , , , ,

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.

One Comment on “Şcoala românească este cea mai bună din lume”

  1. Liviu Serbanescu Says:

    Intamplator am acelasi nume cu Dvs.
    Ce spuneti Dvs. poate fi explicat f. simplu prin “Teoria sistemelor”. Incalcarea valorilor fundamentale are un pret si nu accepta nici un fel de justificare. Pretul platit pentru lipsa educatiei corecte este cel mai mare.

    Liviu Serbanescu


Comment: