Un urs a ucis un om la Braşov (din nou)

Un om a fost ucis de un urs la marginea Braşovului, la liziera pădurii Tâmpa. Era un accident care aştepta să se întâmple.

Valea Prahovei şi Braşovul au devenit în ultima vreme teritorii în care urşii şi oamenii trăiesc într-o periculoasă promiscuitate. În Braşov, urşii pătrund adânc în oraş în căutare de hrană, şi nu sunt decât câteva luni de când o ursoaică ajunsese în podul unei case din centru.

Responsabilitatea nu este bineînţeles a urşilor. Până de curând, urşii păstrau distanţa faţă de oameni, pentru că învăţaseră timp de zeci de mii de ani că oamenii sunt periculoşi. Ce s-a întâplat în ultimii ani?

Pe de o parte, oamenii au pătruns din ce în ce mai adânc în ariile locuite de urşi, construind pensiuni şi case de vacanţă. Exploatările forestiere s-au extins şi ele. Urşii au mult mai multe ocazii să intre în contact cu oamenii decât acum 50 de ani, iar aceste contacte sunt de cele mai multe ori nepericuloase pentru ei. Mai mult, contactele au devenit benefice pentru urşi, pubelele asigurând o bogată şi comodă sursă de hrană. Atunci când întâlnesc urşi în apropierea aşezărilor umane, turiştii au tendinţa să-i hrănească, întărind asocierea pe care aceştia o fac între oameni şi hrană.

Pe de altă parte, populaţiile de urşi au crescut ca o consecinţă a abundenţei de hrană şi a controlului eficient asupra vânătorii.

Rezultatul: în fiecare an urşii fac cel puţin o victimă.

Mass-media este responsabilă în parte de această situaţie. Vizitele pe care urşii le fac pubelelor de gunoi, întâlnirile în care turiştii hrănesc animalele sunt prezentate ca evenimente pitoreşti. Oamenii nu sunt preveniţi că acţiunile lor îi pun în pericol nu numai pe ei, ci şi pe cei cu care urşii se vor întâlni în viitor.

Cât despre autorităţi, ele dau încă un exemplu de impotenţă românească. Ca şi cum nu este de ajuns că instituţiile locale sunt de obicei puţin eficiente, marja lor de libertate este sever limitată de legislaţie. În cazul în care nu aţi aflat încă, trăim într-o ţară în care animalele, câini vagabonzi sau urşi bruni, sunt protejate mai mult decât oamenii.

Nu vreau să fiu greşit înţeles. Nu doresc exterminarea urşilor – dimpotrivă! Cred că vânătoarea este o îndeletnicire brutală care ar trebui interzisă, cel puţin în varianta sa „sportivă”. Dar o situaţie periculoasă trebuie rezolvată. Merg deseori în excursii montane, aşa că sunt foarte interesat de ceea ce se întâmplă.

Soluţiile nu sunt un mister, nu trebuie să inventăm noi apa caldă:

Trebuie mai întâi să limităm accesul urşilor la hrana din aşezările umane. Gunoiul trebuie administrat în aşa fel încât urşilor să le fie practic imposibil să acceadă la el: pubele anti-vandalism, gropi de gunoi protejate (trebuie stabilite standarde legale pentru managementul deşeurilor alimentare în zonele cu populaţii de urşi).

Hrănirea urşilor de către persoane particulare (turişti sau nu) trebuie interzisă, sub sancţiunea amenzilor.

În al doilea rând, urşii deja obişnuiţi să frecventeze aşezările umane trebuie condiţionaţi negativ. După ce au fost capturaţi provizoriu, trebuie să li se aplice un tratament oarecare înainte de eliberare (unul care să le provoace durere şi frică fără să îi rănească cu adevărat: lovituri, zgomote puternice etc.) suficient de puternic pentru a-i face să evite oamenii pe viitor.

În cazul în care există deja populaţii de urşi prea dependente de sursele umane de hrană, condiţionarea negativă trebuie însoţită pe o perioadă oarecare după strămutare de furnizarea de hrană de către autorităţile silvice în zone izolate din pădure, pentru a le oferi un răgaz de adaptare la o viaţă exclusiv sălbatică.

În al treilea rând, este nevoie de managementul activ al populaţiilor de urşi. Este posibil ca densitatea atinsă în anumite zone să fie nesustenabilă în condiţii de viaţă exclusiv sălbatică: pur şi simplu pot fi prea mulţi urşi pe un anumit teritoriu. Ar trebui definite proceduri pentru relocarea lor în zone din ţară sau chiar din străinătate şi, în cazul în care relocarea nu este posibilă, pentru vânarea exemplarelor excedentare.

În sfârşit, zonele sălbatice trebuie protejate mai strict – aceasta fiind cerinţa cel mai greu de pus în practică, recunosc.

Dacă vom continua să nu facem nimic, viitorii studenţi la jurnalism vor afla în prima oră de curs că „Un urs a muşcat un om” nu este o ştire.

Explore posts in the same categories: Societate

Tags: Atac de urs, Brasov, Carpati, Munte, Muntii Carpati, Urs, Ursi, Vanatoare

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.